Ted Turner, proprietarul Turner Broadcasting System (compania care opereaza posturile de televiziune CNN, TNT, TCM, Cartoon Network, Boomerang), anuntase inca din 18 februarie 1992 faptul ca doreste sa lanseze un post de televiziune dedicat copiilor prin difuzarea exclusiva de desene animate, o mutare considerata la vremea aceea riscanta pentru ca niciun canal TV nu isi permitea sa abordeze o astfel de nisa. Desenele animate erau prezente in programele multor televiziuni dar doar dimineata sau in primele ore ale dupa-amiezii.

Turner Broadcasting System detinea la vremea aceea sau avea licenta pentru transmiterea a mai mult de 8.500 de ore de desene animate, de aceea decizia de a infiinta un post de televiziune dedicat acestora avea acoperire din punct de vedere al resurselor: toate productiile Looney Tunes si Merrie Melodies realizate inainte de 1950, seria de desene animate cu Popeye dintre 1933 si 1957, bibliotecile de filme animate ale MGM si Hanna Barbera, toate acestea erau la dispozitia companiei lui Ted Turner, mogulul media.

Asa incat la 1 octombrie 1992 a inceput sa emita Cartoon Network. Si, dupa o scurta introducere animata care l-a avut in prim plan pe Droopy si care a prezentat telespectatorilor noul post de televiziune, a fost difuzat primul desen animat din istoria Cartoon Network: “Rhapsody Rabbit” cu binecunoscutul iepure Bugs Bunny in rolul principal. Iata mai jos acest desen animat:


 

Vezi si…