Cel mai urat animal din lumeNu inchideti Internetul! Nu inca, mai intai stati sa vedeti care este povestea acestui animal de o uratenie dusa la extrem dar inofensiv pentru toata lumea, cu exceptia crabilor si homarilor cu care se hraneste. In primul rand este un peste, fara solzi, e adevarat, dar un peste. Chiar daca seamana mai mult cu un mormoloc urias (ajunge pana la 30 de centimetri lungime), o masa palida de gelatina cu o piele moale, un nas mare si ochi cat margelele.

Este in acelasi timp si unul dintre cele mai timide animale, traind in intunericul marii, la adancimi cuprinse intre 600 si 1.200 de metri, in largul coastei de sud-est australiene, in jurul insulei Tasmania si a celor care formeaza arhipeleagul neo-zeelandez, modalitatea lui de miscare fiind prin salturi putin inalte deasupra nisipului de pe fundul oceanului. Cel mai urat animal din lume are si un nume: Blobfish, iar dupa denumirea sa stiintifica Psychrolutes marcidus.

Carnea acestui peste chiar este gelatinoasa, avand o densitate cu putin mai mica decat a apei, ceea ce ii permite sa faca acele salturi pe fundul marii fara sa consume o cantitate mare de energie, in acelasi timp masa pestelui il mentine pe fundul apei, flotabilitatea fiind un concept necunoscut pentru el. Nici nu ar putea sa inoate, el neavand musculatura care sa ii permita acest lucru, salturile fiind suficiente ca sa prinda si sa inghita crustaceele din fata lui.
 

Vezi si…