Genul epic este unul dintre cele 3 genuri literare principale, alături de liric și dramatic. Reunește opere în proză sau uneori în versuri, care prezintă o acțiune și personaje reale sau imaginare.
Trăsături definitorii:
- Modul predominant de expunere este narațiunea – o relatare detaliată a unor întâmplări
- Există un narator – cel care povestește întâmplările relatate
- Sunt prezente personaje – participanții la acțiune, descrise fizic și psihologic
- Are loc o acțiune – succesiune de întâmplări ce alcătuiesc subiectul operei
- Structură în 5 etape: expozițiune, intrigă, desfășurare, punct culminant, deznodământ
Perspectiva narativă:
- Externă – naratorul observă de dinafară personajele și acțiunea
- Internă – naratorul este unul dintre personaje, are acces la gândurile și trăirile tuturor
- Neutră – naratorul are o perspectivă completă, ca și cum ar sta „în culise”
Speciile genului epic:
În proză: anecdota, basmul, nuvela, romanul etc.
În versuri: balada, epopeea, legenda etc.
Exemple de opere reprezentative pentru genul epic în literatura română:
- Basmele populare – o formă importantă a genului epic în folclorul românesc. Printre cele mai cunoscute se numără “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, “Făt-Frumos”, “Ileana Cosânzeana” etc.
- Baltagul de Mihail Sadoveanu – unul dintre cele mai cunoscute romane românești, având intriga construită în jurul căutării de către unțăran a soției dispărute.
- Ion de Liviu Rebreanu – roman considerat de mulți critici drept prima capodoperă a literaturii române. Descrie viața grea a țăranilor ardeleni.
- Enigma Otiliei de George Călinescu – un renumit roman psihologic, analizând relația complexă dintre un bărbat matur și o adolescentă.
- Moromeții de Marin Preda – o amplă frescă socială care urmărește evoluția unei familii de țărani în contextul schimbărilor istorice din prima jumătate a secolului XX.
- Ultimele încercări de Eugen Barbu – un roman modernist care prezintă Bucureștiul în anii 1920-1930 din perspectiva unor personaje diverse.
