Motorola
 
Noul logo Motorola va fi implementat pe urmatoarele generatii de telefoane Motorola pentru a sublinia apartenenta la compania Google, fapt ce va duce cu siguranta la o benefica repozitionare a brandului in mintea consumatorilor dezamagiti de evolutia companiei producatoare de telefoane mobile in ultimii ani si implicit la o acceptare facila a noilor terminale optimizate pentru Internet si in special pentru serviciile oferite de catre gigantul Google.

M-ul stilizat al lui Motorola se pastreaza pentru a sublinia vechimea brandului si profita astfel de pozitionarea lui ca un brand clasic, este mutat insa din interiorul discului rosu intr-un cerc alcatuit din segmente colorate, o caracteristica a logourilor serviciilor Google. Numele Motorola coboara usor ca importanta, nemaifiind scris cu litere mari de tipar si nici groase, apropiindu-se de o pozitionare mai prietenoasa in ochii privitorilor iar expresia “a Google company” este destinata a revigora increderea consumatorilor in brandul de telefonie mobila si in compatibilitatea lor perfecta cu serviciile Google.

Schimbarea s-a facut destul de repede, in iunie 2013, la doar doi ani de la cumpararea Motorola de catre Google, achizitie care, pentru cele 12,5 miliarde de dolari virate fostilor actionari ai Motorola, a adus lui Google nu mai putin de 17.000 de patente si brevete de inventii pentru telefoane mobile, ceea ce inseamna un re-start al lui Google in aceasta zona a telefoniei mobile dupa colaborarile din ultimii ani cu producatorii HTC si Asus.

Printre primele telefoane mobile pe care acest nou logo ar putea aparea se numara Motorola X Phone, alintat si Moto X, un smartphone de ultima generatie cu cele mai performante dotari.
 

Vezi si…