Anotimpurile lui Vivaldi reprezinta un set de patru concerte pentru vioara ce fac parte dintr-un set mai mare, de 12 concerte, denumite Il cimento dell’armonia e dell’inventione (Concursul dintre armonie si inventie). Anotimpurile, in denumirea originala Le quattro stagioni sunt cele mai cunoscute realizari componistice ale lui Antonio Vivaldi, de altfel un compozitor foarte prolific, care de-a lungul vietii sale a compus mai mult de 500 de concerte dintre care 230 pentru vioara, precum si 46 de opere si 90 de sonete.

La data la care a compus Anotimpurile Vivaldi avea deja o vasta experienta muzicala. Avea 45 de ani dintre care ultimii 25 si-i petrecuse compunand, interpretand la vioara si predand arta muzicala la un orfelinat din Venetia. In acea vreme un astfel de orfelinat crestea copiii abandonati sau care nu puteau fi crescuti de parinti, baietii invatand sa practice o meserie iar fetele primind o educatie muzicala. Cu orchestra si corul orfelinatului Ospedale della Pietà Antonio Vivaldi a devenit faimos in intreaga Europa, compozitorul scriind concerte special pentru copiii pe care ii invata sa cante vocal sau la diverse instrumente.

Inspiratia pentru realizarea Anotimpurilor a fost probabil perioada petrecuta in oraselul italian Mantua, ale carui imprejurimi constituiau cararile batute aproape incontinuu de Vivaldi. Creatia muzicala a reprezentat o revolutie in muzica epocii, Vivaldi reusind sa redea sublim aspectele fiecarui anotimp in notele muzicale ale fiecarui instrument.
 
Anotimpurile Vivaldi
  (foto © Trevor Morris)
 

Vezi si…