Majoritatea epitetelor sunt exprimate prin adjective (ochi mari, oameni harnici, fluturi albaștri, marmură albă), dar pot fi întâlnite și epitete exprimate prin substantive, de obicei precedate de prepoziții (pădure de aur, inimă de piatră).

După numărul termenilor folosiți pentru a realiza descrierea, epitetele pot fi simple (marea înspumată), duble (marea albă, înspumată) sau triple (steluță roșie, strălucitoare de brad), lanțurile de epitete conținând mai mult de trei termeni fiind numite pletore.

După tipul însușirilor pe care le descriu, epitetele pot fi împărțite în:
– epitete cromatice: fluturi albaștri, petale galbene, trandafiri roșii, dar și râuri sclipitoare
– epitete ornante: frunza cea rară, ochi mari, parc frumos
– epitete individuale: făptură înaltă
– epitete comparative: mers ca o legănare
– epitete personificatoare: izvoare harnice, flori molătice
– epitete metaforice: păr de aur, caiere de mătase
– epitete hiperbolice: cupolă gigantică, clădire uriașă
– epitete onomatopeice: voce vuindă
– epitete pleonastice: mulțime de norod
– epitete sinestezice (sugerează senzații olfactive, tactile, auditive sau vizuale): pictură parfumată
– epitete aspatiale și atemporale: senin imens
– epitete oximoronice (creează un contrast inacceptabil logic între substantiv/verb și epitet): marmură caldă, ochi de piatră
– epitete tautologice (substantivul și adjectivul sugerează aceeași idee): făclii prealuminate
– epitete inversate: bătrânul mag, înaltă făptură
– epitete evocative: dureri dulci, blestem mizantropic