Cine a inventat becul?Becul, asa cum il stim noi astazi, este rezultatul muncii mai multor oameni de stiinta care, de-a lungul unei perioade de timp si beneficiind de resursele limitate ale vremurilor lor, au contribuit la dezvoltarea acestui element de iluminat astazi atotprezent in vietile noastre. Prima lumina incandescenta a fost creata in 1802 de catre englezul Humphry Davy prin trecerea curentului electric deja descoperit printr-o tija foarte subtire de platina, metal ales dupa mai multe experimente datorita punctului sau de topire foarte ridicat (1.768°C). Demonstratia desfasurata la Institutul Regal al Marii Britanii nu a fost neaparat un succes, lumina metalului incalzit nefiind foarte stralucitoare si avand o durata mica de viata. Sapte ani mai tarziu, in 1809, acelasi Humphry Davy reusea realizarea unui arc electric folosind doua tije din carbon conectate la o baterie.

O forma incipienta a becului cu incandescenta a fost realizata in 1835 de catre scotianul James Bowman Lindsey care, in cadrul unei demonstratii, a aratat ca poate citi o carte in timp ce statea la o departare de jumatate de metru de sursa de iluminat pe care o pregatise. Scotianul nu si-a dedicat insa eforturile dezvoltarii luminii electrice, indreptandu-se catre dezvoltarea telegrafiei fara fir asa incat munca sa a fost continuata de alti cercetatori.

In 1840 englezul Warren De la Rue introducea un filament spirat de platina intr-un tub vidat si reusea sa treaca curent electric prin el realizand incandescenta filamentului si practic aprinderea luminii intr-un bec. Prototipul creat de englez nu a fost insa acceptat de catre ceilalti oameni de stiinta din cauza costurilor mari pe care le-ar fi presupus procurarea si prelucrarea platinii, de asemenea duratei reduse de viata a becului, acesta nefiind practic pentru utilizarea sa comerciala. O varianta ceva mai longeviva a fost realizata in 1841 de un alt englez, Frederick de Moleyns, desi folosea tot platina, de asemenea in 1845 americanul John Starr primea un brevet pentru un bec incandescent ce utiliza un filament din carbon. Decesul sau curand dupa primirea brevetului l-a impiedicat sa duca mai departe munca de cercetare.

In 1872 rusul Alexandr Lodîghin a primit la randul sau un brevet pentru inventarea becului cu filament din partea Oficiului de Inventii din Rusia, folosind pentru becul sau un filament de carbon introdus intr-un glob de sticla. Ulterior a facut experimente folosind si filamente din crom, iridiu, rodiu, molibden si tungsten, omul de stiinta confruntandu-se insa cu aceeasi problema ca si predecesorii sai, durata scurta de viata a becurilor create.

Experimente similare a efectuat si Thomas Edison in cadrul cercetarilor sale asupra becului cu incandescenta, intorcandu-se insa la carbon pentru realizarea filamentului si imbunatatind principiul balonului vidat din sticla. Rezultatul a fost un bec incandescent cu o durata de functionare de 13 ore si jumatate in cadrul unui test desfasurat la data de 22 octombrie 1879, cercetatorul american depunand dosarul pentru patentarea becului sau si primind acest patent de inventie si fiind recunoscut astfel pentru inventia becului cu incandescenta. Imbunatatirile ulterioare au dus la cresterea duratei de functionare a becului sau de pana la 1.200 de ore, prima demonstratie publica folosind acest bec avand loc la 31 decembrie 1879.

Vezi si…